Ziua matematicii - ziua șansei la dezvoltare și la o viață mai bună
Ca profesor am avut, dintotdeauna, nu doar plăcerea dar și obligația de a citi mereu, pentru a fi întotdeauna la curent cu tot ce apare nou și relevant nu doar în domeniul meu de activitate, ci și în lume, întrucât este de neconceput ca un profesor adevărat să admită să fie pus în dificultate de elevi sau studenți mai informați și mai în pas cu evoluția științei sau artei pe care o predă decât el. Ca deputat, această obligație nu a dispărut ci, dimpotrivă, a devenit cu atât mai acută cu cât acum informațiile pe care le asimilez le pot întoarce sub formă de inițiative legislative, în beneficiul dumneavoastră, al celor care mi-ați acordat încredere în urmă cu aproape patru ani, la urne.
Ziua de astăzi este specială deoarece la 10 ianuarie 1906, a venit pe lume omul de știință Grigore Moisil, motiv pentru care astăzi o sărbătorim drept Ziua matematicii, informaticii și științelor naturii. Și cu ocazia acestei zile, pe de o parte, țin să-i felicit și să le mulțumesc tuturor profesorilor și practicienilor acestor minunate domenii, care deschid ochii elevilor și studenților asupra tainelor universului mic și universului mare și, pe de alta, să fac un apel la colegii mei din Parlament și din Guvern să sprijinim, împreună, cercetarea în domeniile din sfera științelor exacte. Lumea și economia de astăzi au nevoie de tineri cercetători, de tineri inovatori, ambițioși și capabili. Cele mai importante inovații tehnice și tehnologice sunt indisolubil legate de matematică, informatică și științele exacte. Cu un centru sau o rețea puternică de centre de excelență în domeniul matematicii, informaticii și științelor exacte, România poate construi pe structura unei moșteniri existente – la urma urmei, câți premianți nu avem în aceste domenii – și forma o elită de cercetători care să producă inovația de care avem nevoie pentru a fi competitivi nu doar la nivel regional, ci și mondial. Următorul Silicon Valley poate fi în România, trebuie doar să fim conștienți de cât de important este să inovăm! Și putem începe chiar azi!
Deputat PNL,
Căuș Vasile-Aurel