Ziua Europei - mai puternici împreună
În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Astăzi, când fiecare dintre noi poate să studieze acolo unde consideră că va beneficia de cea mai bună formare, care să așeze viitoarea sa carieră pe cele mai solide baze, când toți avem voie să călătorim liber de la un capăt la altul al Europei, când putem străbate România pe șosele construite cu bani europeni și, mai ales, când ne bucurăm de pace și prosperitate, este foarte ușor să ne imaginăm că toate acestea sunt firești și au existat dintotdeauna.
Însă nu a fost așa. Nu mai departe de generația străbunicilor noștri, imperii care astăzi nu mai există încercau să își împartă între ele (pentru a câta oară?) Europa cu sângele a milioane și milioane de suflete nevinovate. Nu mai departe de generația bunicilor noștri, alte milioane de oameni, dar la fel de nevinovați, fie piereau în cuptoarele naziștilor sau lagărele comuniștilor din îndepărtata Siberie, fie pe fronturile unde reprezentanții acestor ideologii totalitare și criminale desenau săgeți colorate pe hărți fără să le pese că le trasau cu sânge, nu cu cerneală. Și nu mai departe de generația părinților noștri și parțial chiar a noastră, Europa era străbătută de garduri de beton și rețele de sârmă ghimpată, toate vegheate de soldați cu stele roșii la chipiu. Ce s-a schimbat?
În primul rând, visul european s-a transformat în realitate. Pentru început, în Europa de Vest, la inițiativa iluștrilor Părinți Fondatori (cum ar fi Jean Monnet, Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Altiero Spinelli și nu numai), dar și cu sprijinul partenerilor de peste Ocean care au finanțat reconstrucția materială a Europei și au coordonat construirea Europei ideatice. În al doilea rând, visul european a beneficiat de sprijinul concret al armelor americane. Și împreună, au îndepărtat de Bătrânul Continent amenințarea războiului, care imediat dincolo de frontierele de astăzi ale UE și NATO persistă încă. Depinde numai de noi să menținem atât prosperitatea, cât și pacea, iar urmașii noștri ne vor judeca aspru dacă nu vom reuși aceasta!
La mulți ani, Europei unite! La mulți ani, europenilor!