Singura cale spre pace și prosperitate este democrația
Astăzi este 15 septembrie. O zi care probabil că multora dintre noi le vorbește despre deschiderea anului școlar, pentru că era chiar data când, în mod tradițional, elevii reveneau în bănci. Însă, începând din 2008, la inițiativa Adunării Generale a ONU, această zi mai vorbește despre ceva. Amintind de adoptarea, de către Uniunea Interparlamentară, în septembrie 1997, a Declarației Universale privind Democrația, 15 septembrie este și Ziua Internațională a Democrației.
De ce este importantă democrația și ce este ea? Mulți dintre noi am asociat-o, la începuturile sale euforice în România (după Revoluția din Decembrie 1989), cu valurile infinite de prosperitate. Din păcate, însă, acest lucru nu s-a întâmplat, dar poate că nici nu era de așteptat să se întâmple. Aceasta pentru că democrația produce rezultate în timp, însă rezultatele sale sunt durabile. Priviți doar la cele mai prospere țări din acest moment. Ce au ele în comun? Faptul că sunt democratice! Din America de Nord până în Europa și din Japonia și Coreea de Sud până în Australia și Noua Zeelandă, societățile cu adevărat dezvoltate și a căror dezvoltare merge până în profunzime sunt democratice!
Desigur, și regimurile autoritare ne pot, uneori, înșela vigilența sau cumpăra tăcerea cu o aparență de prosperitate pe termen scurt. Însă concentrarea puterii conduce, inevitabil, la abuzuri. Iar aceste abuzuri devin tot mai numeroase odată cu trecerea timpului, așa cum se întâmplă în Rusia lui Putin și în alte țări nedemocratice. Democrația poate că nu ne dă de la bun început tot ceea ce vrem, însă autoritarismul ne poate lua totul oricând dorește. Și când realizăm acest lucru este, de cele mai multe ori, prea târziu.
Iată de ce democrația trebuie apărată!
Deputat PNL
Căuș Vasile-Aurel