Vot favorabil – Propunere legislativă 724/2022 privind completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

 

Am susținut Propunerea legislativă nr.724/2022, în cadrul Comisiei de Învățământ, propunere ce are ca scop completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, pentru situația în care un student admis într-o instituție de învățământ militar, din cauze ce nu fi sunt imputabile, este declarat inapt prin decizie medicală definitivă de către autoritățile competente.

 

Context actual privind statutul cadrelor militare

În situația actuală studentul, care din motive neimputabile lui devine inapt, este exmatriculat, fără a obține diploma de licență, și obligat să restituie cheltuielile pentru studiile efectuate. Acesta nu este acoperit legal nici prin legea pe care o modificăm, nici prin Legea Educatiei nationale nr.1/2011, care reprezintă cadrul general privind organizarea învățământului în România.

Hotărârea pe care un tânăr o ia de a intra în rândurile militarilor, nu este o decizie ușoară și implică o atitudine plină de seriozitate și dedicație pentru această cariera dificilă, cariera militară. Nu trebuie uitat faptul că, înainte de examenul de admitere în învățământul superior militar este efectuată o atentă verificare medicală și numai candidații declarați perfect sănătoși și apți în urma acesteia pot sa participe mai departe la testările teoretice.

Ce aduce nou propunerea legislativă 724

Intenția acestei propuneri legislative este de a oferi studentului devenit inapt din motive neimputabile lui (accident, boală etc.), posibilitatea să poată opta pentru finalizarea programul de studii și să poată obține la final diploma de licență, fără a i se acorda gradul militar. De asemenea, în cazul în care studentul respectiv alege să renunțe la continuarea studiilor să nu mai fie obligat la plata cheltuielilor corespunzatoare perioadei în care a fost cuprins în programul de studii.

Este important de menționat că propunerea legislativă va fi aplicabilă tuturor structurilor militare, componente ale Sistemului Național de Apărare.

Modificări privind Legea nr.80/1995

Parlamentul României adoptă prezența Lege:

Articol unic —Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 36 după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1¹) cu următorul cuprins:

 (1¹) Studenții, din cadrul instituțiilor de învățământ militar, care sunt declarați inapți pentru continuarea studiilor, prin decizie medicală definitivă dispusă de către autoritățile competente, pot opta pentru continuarea studiilor în aceeași instituție, în programul de studii organizat la forma de învățământ cu frecvență, fără ca la absolvire să li se acorde gradul militar și fără obligația de a fi încadrați în structurile de apărare, ordine publică și sigurantă națională.”

2. Dupa articolul 42 se introduce un nou articol, art. 42¹ cu următorul cuprins:

*Art.42¹- Studenții prevăzuți la art. 36 alin. (1¹) sunt exonerați de obligația restituirii cheltuielilor efectuate pe timpul desfășurării programelor de studii.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.75 si ale art.76 alin.2) din Constituția României, republicată.