Ce ne deosebește?
Fără îndoială, între societatea din România și cele din țările occidentale sunt foarte multe diferențe. Dar poate cea mai importantă se referă la modul în care ne raportăm la individ ca atare și felul în care el se raportează la cei din jurul lui.
La noi, întregul sistem pe care a fost clădită societatea este bazat pe egalitatea dintre indivizi. Regulile după care ”jucăm” au fost gândite în așa fel încât să ne forțeze pe toți să fim egali. Din acest motiv, diferențele apar doar în momentul în care ne raportăm la familie, la legăturile de rudenie și la cele de prietenie și cunoștințe apropiate.
Din această perspectivă, familia – în sensul său larg – reprezintă un nucleu la care ne raportăm și pe care ne putem baza în orice întreprindem. În acest fel, într-un sistem precum cel din țara noastră s-au creat legături interfamiliale puternice – mai presus de orice contează faptul că ne cunoaștem și avem relații de sânge ori de prietenie. Așa cum arată studiile, românii au încredere în cei din familie, se bazează pe cei din grupul de cunoștințe și prieteni. În schimb, privesc cu îndoială orice persoană – indiferent cât de bine pregătită ar fi – care este din afara acestei sfere, pe considerentul că ”nu e dintre ai noștri”, ”nu e din grupul nostru”.
În schimb, în societățile dezvoltate individul este pe primul loc. Se pune preț pe independența față de familie și nu sunt importante legăturile de rudenie, cât obiectivele comune, preocupările din același domeniu. Grupul din care face parte individul reprezintă baza societății dezvoltate economic.
Neavând legături atât de strânse cu membrii familiei, individul caută să se relaționeze și să colaboreze cu oameni din afara grupului său, care sunt compatibili cu el. În acest fel, membrii acestor societăți au un grad de încredere peste medie, ceea ce îi ajută să se dezvolte mai rapid și mai eficient decât cei din societățile clădite pe familie, pe apartenența la grup. Sociabilitatea pare să fie un indicator al bunăstării economice.
Valorile necesare pentru o dezvoltare a societății
În acest context, se pune întrebarea ce valori ar trebui promovate prin sistemul de educație din România pentru a ne conduce la o dezvoltare socială armonioasă. În opinia mea, patru sunt valorile ce trebuie insuflate tuturor elevilor și studenților din România:
- Respectul față de dascăl. Oamenii care modelează caractere, care transmit cunoștințele de care noi toți avem nevoie întreaga viață, trebuie să își recapete locul pe care l-au avut în societate. E necesar ca educatorii, învățătorii profesorii să fie respectați pentru eforturile lor, apreciați pentru grija și atenția cu care îi îndrumă pe tineri. Fără ei, educația nu ar fi posibilă – de aceea le datorăm prețuire care să se manifeste nu doar prin atitudinea față de dascăli, ci și prin așezarea acesora – financiar și social – pe poziția pe care o merită în societate.
- Respectul față de adevăr. În relațiile interumane nu ar trebui să conteze atât diploma pe care o deține o persoană, cât eforturile depuse pentru a o obține, calitatea cunoștințelor acumulate. Dacă avem respect nu față de bucata de hârtie numită ”diplomă”, ci față de fondul pe care aceasta îl acoperă, de pregătirea și învățarea continuă pe care le presupune drumul spre dobândirea acestui document – atunci în viată ne vom zbate în primul rând ca să știm. Abia apoi ca să obținem diploma. Pe scurt, contează fondul, nu forma.
- Conștientizarea diferențelor dintre ECHITATE și EGALITATE. Va trebui să înțelegem cât de important este să fim corecți, nepărtinitori. Să înțelegem cât de diferiți suntem și, în același timp, cât de important este să fim astfel și să-i tratăm în mod drept pe toți cei cu care interacționăm. Să renunțăm la nivelarea forțată care are scopul de a ne face egali.
- Onestitate. În opinia mea, onestitatea este cel mai important element care poate asigura consistența cercetării științifice și a relațiilor interumane. Onestitatea nu poate fi manifestată doar într-o zonă sau într-un domeniu – pe scurt: ori ești, ori nu ești onest. În general, dacă ești o persoană corectă, vei fi așa și în sfera cercetării. Te vei asigura că tot ce produci este valoros și onest. Iar acest lucru va duce la o dezvoltare sănătoasă și durabilă a ta, ca persoană, dar și a societății.
Închei cu un argument în sprijinul dezvoltării sănătoase a țării noastre prin transmiterea valorilor mai sus menționate prin sistemul de învățământ. Astfel, potrivit asociației Valori pentru Educație, dacă România ar avea cu 5% mai mulți absolvenți de facultate, PIB-ul național ar fi cu 3,6% mai mare în 2035. Iar aceasta se traduce într-un nivel de trai mult mai ridicat cu care ne suntem datori atât nouă, cât și generațiilor care ne urmează.
Însă o dezvoltare economică fără valori sănătoase nu este sustenabilă. Să ne îndreptăm atenția mai întâi asupra fundației pe care vrem să construim: valorile care ne ghidează acțiunile.
sursă foto: Gerd Altmann de la Pixabay