Senatul universitar trebuie să reprezinte, echitabil, interesele întregii comunităţi academice. Doar în acest context strategia de dezvoltare a universităţii poate fi eficientă, fiabilă.
Din această perspectivă textul Legii 1/2011 impune o nouă abordare şi oferă mecanismul de transformare a Senatului universitar din structură cvasi-administrativă în una deliberativă. Principala diferenţă între cele două tipuri de structuri este că, în timp ce structura administrativă este bazată, în general, pe o ierarhie care stabileşte responsabilităţi specifice funcţiilor de conducere cea deliberativă elimină ierarhia.
Dacă puterea rectorului este dată de lege, inclusiv prin construcţia ierarhică, forţa preşedintelui Senatului este dată de cea a membrilor acestui organism şi nu este un atribut al funcţiei. Orice altă abordare riscă să readucă Senatul universitar la vechea poziţie de subordonare.
Ceea ce se observă, în primul rând, la o analiză a modului în care Legea 1/2011 modifică optica Legii 128/1997 asupra structurii Senatului universitar este faptul că restrânge dreptul de exercițiu al puterii funcțiilor de rector, prorector, secretar științific și directorul general administrativ (care la acea vreme formau biroul senatului) la nivel administrativ. Aceasta este, practic, modificarea legislativă care aduce Senatul universitar la statutul de organism deliberativ decizional.
Probabil cel mai important este că Senatul universitar nu reprezintă oponentul rectoratului, al decanatelor sau departamentelor. Rectoratul, decanatele și departamentele, respectiv Senatul sunt structuri cu competenţe, în general, distincte, dar care au ca scop primordial dezvoltarea Universităţii din Oradea și transformarea acestei instituţii în unul din cei mai importanţi piloni ai comunităţii orădene.
Câtă vreme acest obiectiv subordonează toate celelalte acțiuni ale mediului academic cresc șansele de succes în afirmarea și recunoașterea universității noastre.