Aviz favorabil pentru propunerea legislativă nr. 43/2023
Am votat favorabil astăzi, în cadrul Comisiei pentru Învățământ, propunerea colegului nostru, cu privire la amendamentul prin care se extind reglementările din PL legislativă nr. 43/2023 și către personalul nedidactic, a personalului auxiliar pentru plata orelor suplimentare.
Propunerea legislativă nr. 43/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative cu privire la extinderea prevederilor prin care personalului nedidactic să i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ.
Consider că este absolut necesară adoptarea unui astfel de act normativ care să repoziționeze salariații din învățământ în ierarhia funcțiilor bugetare, astfel încât funcțiile didactice să nu se mai regăsească în pătrimea inferioară, ci, să fie poziționate în raport cu nivelul de calificare profesională și importanța pentru societate a activității de educare a tinerelor generații.
O astfel de prevedere este menită să reglementeze problema salarizării personalului nedidactic, a personalului auxiliar pentru plata orelor suplimentare, ore suplimentare care în momentul de față nu sunt plătite. Acest amendament de extindere a grilei salarizării personalului nedidactic din educație, atrage atenția situației actuale cu care se confruntă personalul nedidactic, dar și personalul didactic, probleme generate de salarizarea nemotivantă.
Nu trebuie uitat faptul că personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022. Salariile de bază ale personalului nedidactic se situează între 1800-2300 de lei, iar creșterea inflației (16.4% în luna decembrie 2022), concomitent cu creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități au condus la creșterea gradului de sărăcire.
Federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și superior au atras atenția prin proteste despre necesitatea adoptării unui act normativ prin care personalului nedidactic să i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ. De asemenea, prin intermediul aceluiași act normativ care să repoziționeze salariații din învățământ în ierarhia funcțiilor bugetare, astfel încât funcțiile didactice să nu se mai regăsească în pătrimea inferioară, ci, să fie poziționate în raport cu nivelul de calificare profesională și importanța pentru societate a activității de educare a tinerelor generații.
Creșteri salariale în învățământ de 4,3%, în medie, în 2023
Salariile cadrelor didactice și ale angajaților din Învățământ cresc cu 4,3%, în medie, în 2023, conform fișei bugetare a Ministerului Educației publicată în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2023 de către Ministerul de Finanțe. Asta în condițiile în care Ministerul Educației primește, potrivit acestui proiect, cel mai mic procent raportat la PIB din istoria recentă, doar 2,1%.
Capitolul cheltuieli de personal este cel care cuprinde toate salariile din învățământ, inclusiv ale profesorilor, personalului didactic auxiliar și nedidactic, angajat de către școli și inspectorate, plus cel din Ministerul Educației. Este vorba, potrivit datelor publice de la Ministerul Finanțelor, de 275.175 de posturi ocupate în septembrie 2022, adică 21,9% din cei 1,25 milioane de salariați bugetari din România. Practic, unul din cinci salariați la stat lucrează în Învățământ.
Totalul cheltuielilor de personal, adică cheltuielile cu salariile sau de natură salarială, a fost în 2022 de 22 de miliarde de lei, iar pentru anul care urmează, 2023, aceste cheltuieli au o alocare de 23 de miliarde lei. Creșterea este de 4,36% – adică aceasta va fi, în medie, majorarea salarială pentru personalul din acest domeniu. În mod paradoxal, creșteri similare sau chiar mai mici sunt prognozate și pentru anii următori, potrivit fișei de buget publicate de Ministerul Finanțelor.
Din totalul bugetului alocat în acest proiect Ministerului Educației, cheltuielile cu salariile reprezintă 70%.
Prin avizul favorabil de astăzi se vor soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal.
De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educației. Creșterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90 milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale.