Șanse pentru primul campus de învățământ dual finanțat de Ministerul Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a aflat, marți, 26 iulie, la Oradea, ocazie cu care a avut o întâlnire de lucru cu rectorul Universității din Oradea și reprezentanți ai instituției de învățământ superior, printre care m-am aflat și eu. Au fost puse în discuție atât probleme ale universității, cât și aspecte legate de propunerea de lege a educației naționale, supusă în prezent dezbaterii publice. 

Rectorul Universității din Oradea le-a transmis ministrului Educației și colegilor domniei sale  că, în opinia sa, noua lege a învățământului superior ar trebui să precizeze clar ce fel de diplome vor primi absolvenții cursurilor duale de nivel academic. Am discutat și despre procedurile de acreditare pentru unele studii de master, domeniile ce pot fi acreditate, la nivel de licență, și domeniile prioritare pentru învățământul academic, așa cum sunt ele definite în strategiile de dezvoltare națională.

 

 

 

 

 

 

Un subiect larg dezbătut a fost cel al învățământului universitar dual. Universitatea din Oradea are oportunitatea de a deveni, în parteneriat cu autoritățile locale, o instituție de pionierat în domeniul învățământului dual de nivel universitar. 

„Există șansa ca Universitatea din Oradea să fie primul campus de învățământ dual pe care Ministerul Educației îl va finanța. M-aș bucura ca acest lucru să fie realizat și să fie cunoscut”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

La rândul său, rectorul Constantin Bungău i-a explicat ministrul Educației că universitatea orădeană este deja angajată în dezvoltarea învățământului dual, prin faptul că instituția are un parteneriat cu autoritățile publice locale, în vederea dezvoltării Parcului Științific și Tehnologic din Oradea. 

Suntem interesați de aceasta și mă bucură inițiativa legislativă care va reglementa organizarea învățământului dual la nivel academic”, a declarat rectorul universității orădene. 

Universitatea din Oradea – liderul unui consorțiu local pentru învățământul dual

Prezent la Oradea, alături de ministrul Educației, secretarul de stat Gigel Paraschiv a afirmat că, deși în municipiu funcționează patru instituții de învățământ superior, ”Universitatea din Oradea poate și trebuie să fie liderul unui consorțiu local pentru învățământul dual liceal și universitar”. Domnia sa a insistat asupra faptului că universitatea orădeană trebuie să devină una flexibilă și dinamică, adaptată cererii de pe piața muncii, zonală, regională și națională. 

Universitățile trebuie să vină în sprijinul studenților lor, ajutându-i să rămână acasă, cu start-up-uri, cu dezvoltarea de business, susținut chiar de universități. Haideți să gândim programe de studiu, împreună cu partenerii economici”, a spus secretarul de stat Gigel Paraschiv. 

Adresându-se oficialilor guvernamentali, rectorul Constantin Bungău le-a cerut să susțină Universitatea din Oradea, când este cazul, cu unele deblocări de fonduri pentru investiții. ”În situația în care există bugete disponibile, vă rog să țineți cont și de nevoile noastre”, a afirmat rectorul Universității din Oradea, care a dat detalii și despre planurile de dezvoltare și digitalizare, tranziția către un campus verde, ecologic ori lucrările la noile cămine. ”Suntem un șantier continuu, lucrăm pentru dezvoltarea durabilă, pentru tranziția către un campus verde, ecologic. Avem proiecte dezvoltate cu fonduri nerambursabile, proiecte ale Universității din Oradea, și ne bucurăm de sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean. Tocmai au început lucrările la noile cămine, care vor asigura condiții de confort deosebit studenților noștri.”