Este în pregătire un program guvernamental de finanțare de până 200.000 euro, cu o cofinanțare de 50%

Cu ocazia vizitei pe care a făcut-o, pe 1 martie, la Oradea, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a adus vești importante. Printre altele, la întâlnirea la care am participat, alături de conducerea PNL Bihor, domnul Cadariu a vorbit despre intenția ministerului pe care îl conduce de a lansa un program destinat sprijinirii turismului balnear.

În ceea ce privește stațiunile balneo, va exista un program de finanțare de până 200.000 euro, cu o cofinanțare de 50%, pentru că e un sector care face și turism, și asigură sănătatea cetățenilor”, a spus Constantin Daniel Cadariu.

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului a arătat că ”avem 32 de stațiuni balneo în țară, multe rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării”.

Aceste finanțări de 200.000 de euro, care vor fi acordare prin programe guvernamentale, vor putea fi folosite pentru investiții în stațiunile balneo din țară. Beneficiarul va trebui să contribuie în proiect cu o sumă egală celei acordate de ministerul Turismului.

Problemele IMM-urilor din sectorul turistic

Acest subiect a fost abordat de ministrul Antreprenoriatului și Turismului și la întâlnirea la care au participat aproximativ 50 de reprezentanți ai sectorului turistic din Bihor. Aceștia i-au expus ministrului Constantin Daniel Cadariu problemele cu care se confruntă, printre care criza forței de muncă și prețul energiei electrice și al gazului.

În acest moment, IMM-urile se confruntă cu trei mari probleme, costurile de utilitate, lipsa forței de muncă și restricțiile specifice pandemiei. Ce înseamnă energie, există vreun plan de susținere a costului cu energia pentru IMM-uri? Au ajuns facturile deja 10% din cifra de afaceri, nu există nicio carte de business care să ne spună cum să gestionăm problema și o să ajungem să lucrăm ca să plătim energia. De asemenea, dacă ați punea să faceți lobby pentru business-urile din România, în sensul de a fi diminuate taxele în muncă, sunt extrem de mari, și simplificarea birocrației pentru angajarea de expați. Nu există forță de muncă românească„, a transmis Romeo Ionescu, reprezentantul unui hotel din Oradea.

Ministrul Turismului a precizat că Guvernul și-a pus deja problema compensării pierderilor înregistrate în 2021 de către asociațiile din turism, iar acolo unde problemele depășesc competența ministerului de resort vor exista colaborări cu alte instituții. Constantin Daniel Cadariu și-a reconfirmat angajamentul de a avea întâlniri recurente pentru susținerea dialogului social cu reprezentanții din turism, cât și cu cei ai mediului de afaceri.


sursă foto: https://www.felixspa.com/ro/international/welness-spa-international