Vara e un anotimp al relaxării și concediilor, iar această afirmație se aplică doar în parte politicienilor. 

Și aceasta pentru că această perioadă oferă timp pentru analiza inițiativelor legislative ori pentru pregătirea altora, dar și pentru întâlnirile cu cetățenii și cu edilii din teritoriu, pentru identificarea problemelor și a soluțiilor pentru acestea. 

Iulie și-a meritat din plin numele de „luna lui Cuptor”, prin temperaturile foarte ridicate pe care le-a adus, dar mi-a oferit timp pentru a face analiza unor situații politice, atât interne, cât și externe, dar și din sistemul educațional. 

În Parlament am participat la votarea unui proiect extrem important, care a vizat gestionarea populației de urși, iar pe plan local, în Bihor, am remarcat alte realizări ale administrațiilor liberale. 

Pe plan național, a ieșit în evidență semnarea de către ministra Educației, Ligia Deca, a celor 29 de contracte de finanțare prin PNRR, dedicate dezvoltării infrastructurii universitare. 

Informații despre toate acestea sunt disponibile atât pe site-ul caus.ro, cât și pe pagina de Facebook CausVasilePNL.

 

OPINII

Facultatea, în țară sau „afară”?

Am sesizat un lucru interesant: se pare că muncim și învățăm mai bine, și ne folosim cu o mai mare eficiență propriile calități atunci când suntem printre străini decât atunci când suntem acasă. Mă refer, mai ales, la studenții români care aleg să studieze în afara țării. 

În cazul lor, eforturile se dublează, pentru că, pe lângă dorința de a afla ceva nou, apare și acea obligație „de a nu ne face nația de râs”, așa cum ne-au transmis bunicii și părinții.

În acest context transmit un mesaj: dacă vrei să înveți, poți să o faci și în România.

Am detaliat acest subiect într-un clip video disponibil pe pagina de facebook Căuș Vasile-Aurel – https://fb.watch/tEoBX0w7JJ/ 

Extremismul politic în Europa vs „unitate prin diversitate”

Extremismul politic în Uniunea Europeană a evoluat într-un context marcat de carențe educaționale și presiunea impusă de migrație. 

În momentul în care cei care intră într-o casă își impun cultura, avem o problemă. Dacă cei din casă nu reușesc să îi integreze din cauza lipsei de educație, avem a doua problemă. Toate acestea permit extremismului să înflorească.

Despre acest fenomen și care ar putea fi soluția pentru diminuarea lui  vorbesc într-un video postat pe pagina mea de Facebook – https://fb.watch/tEqzS4EXtz/ 

Ideile extremismului politic în România

Nișa extremismului politic în România este formată din persoane cu nivel cultural sub mediu și cu o educație care tinde spre zero. Cele mai multe dintre ideile pe care le propagă în susținerea extremismului politic sunt inepte, dar minciunile celor ce susțin acest tip de politică pot fi ușor identificate cu ajutorul gândirii critice. 

Câtă vreme vom da vina pe alții, mai ales pe administrație și pe conducerea politică, fără a ne asuma măcar o parte din vină – în unele cazuri -, nu vom reuși să îndreptăm lucrurile. 

Mai multe, în materialul video disponibil la acest link – https://fb.watch/tEqK6Dg1Qz/ 

PSD și PNL, candidat propriu sau comun la „prezidențiale”?

Nici PNL, nici PSD nu pot impune un candidat unic. 

M-aș bucura dacă acesta ar fi identificat și susținut de ambele partide. Dar, dacă acest lucru nu se reușește, este obligatoriu ca fiecare partid să-și susțină propriul candidat. 

Este o alegere care, pe de o parte, ar satisface un orgoliu politic ce nu poate fi ușor înlăturat. Pe de altă parte, consider că această modalitate ar da mai multe șanse de victorie coaliției.

VIDEO disponibil aici – https://fb.watch/tErU4y1_oQ/

Coaliția PSD – PNL, (încă) o soluție pentru a duce România mai departe

Coaliția PSD – PNL reprezintă încă o soluție pentru a duce România mai departe. Am mai spus-o: nu e o alianță naturală, dar, în actualul context politic național și european, este greu de identificat în prezent o altă forță politică ce ar putea asigura dezvoltarea României. 

Genul acesta de alianță între formațiuni din zona stângă și din dreapta eșichierului politic va fi depășită moral doar atunci când vom scăpa de ultimele reminiscențe provocate de perioada comunistă. 

Vă invit să urmăriți o analiză asupra acestei alianțe – https://fb.watch/tEt6W_9HIM/  

Ce așteaptă românii de la parlamentarii lor

În cursul întâlnirilor pe care le-am avut cu alegătorii am primit mai multe solicitări. Multe nu aveau legătură cu activitatea de parlamentar. Am avut însă și discuții cu oameni de afaceri, cu reprezentanți ai instituțiilor pe teme importante, precum actualizări ale legii fiscale.

Activitatea de bază a unui parlamentar este de a iniția, analiza și vota proiecte legislative. 

Vă invit la cabinetul parlamentar pentru a discuta acele probleme care au impact național și să urmăriți un videoclip pe această temă – https://fb.watch/tEteUsuNWO/ 

Sectoare ce pot fi vizate de măsuri de reducere a cheltuielilor

Să recunoaștem: în prea multe zone publice sunt persoane care nu fac nimic. Acele sectoare ar trebui vizate cât mai repede de măsuri de diminuare a cheltuielilor, bazate pe reducerea personalului.

Însă o mare parte din economiile astfel realizate ar trebui direcționate către cele trei elemente fundamentale din zona bugetară: Educația, Sănătatea, Armata.  Acestea sunt domenii în care nu putem spune că bugetul repartizat este sau a fost vreodată suficient. 

Detaliez acest subiect aici – https://fb.watch/tEubpuMC4b/ 

Ce face vara un politician

Și politicianul e om. Astfel că, pe parcursul verii, își va rezerva două săptămâni pentru concediu. Dar vara îi oferă și timp pentru a analiza inițiative legislative sau să pregătească altele. 

Și tot în această perioadă parlamentarii merg în teritoriu. Au mai mult timp la dispoziție pentru a discuta cu cetățenii și edilii, pentru a identifica problemele la care poate contribui cu soluții. Ce face vara un politician? Vedeți aici: https://fb.watch/tEuHvCQWMN/

 

ACTIVITATE PARLAMENTARĂ

Proiect de lege privind gestionarea populației de urși

Am adoptat, pe 15 iulie, în Parlament proiectul de lege privind gestionarea populației de urși ca o măsură necesară și legitimă. Actul normativ a venit ca o reacție la o problemă de fond, respectiv creșterea excesivă a populației de urși din România. În Munții Carpați trăiesc peste 40% din urșii Europei, România având cea mai mare populație de urși de pe continent.

Adoptarea proiectului de lege nu înseamnă că dăm liber la vânătoarea de urși. În acest sens, proiectul prevede un număr maxim pentru extracția de urși. 

Vorbim despre două tipuri și cote de intervenții: extracția pentru prevenție (426 de exemplare de urs pentru anii 2024 și 2025) și extracția de intervenție, în cazuri de urgență, când urșii reprezintă un pericol iminent (55 de exemplare de urs). 

Detalii despre acest proiect aveți AICI, dar și pe Facebook. 

 

INFORMAȚII DIN TERITORIU

Punerea în siguranță a bisericii de lemn din Margine, prin „Ambulanța pentru Monumente”

Începute în această vară, în 17 iunie, lucrările de punere în siguranță a Bisericii de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Margine, comuna Abram, avansează și se apropie de final. Acest locaș de cult a fost construit în jurul anului 1700, iar scopul proiectului de reabilitare este reintroducerea lăcașului de cult în viața comunității. 

Lucrările se realizează prin proiectul Ambulanța pentru Monumente Bihor. Consiliul Județean Bihor s-a alăturat inițiativei, prin Asociația Laborator Zero Pozitiv Oradea, alocând anul acesta un sprijin financiar de 225 de mii de lei. În cadrul aceluiași parteneriat, în această vară va fi reabilitată și Biserica de lemn din localitatea Hinchiriș, comuna Lazuri de Beiuș.

Detalii și fotografii sunt disponibile pe pagina de Facebook Căuș Vasile Aurel.

Clădire de patrimoniu, reabilitată în Oradea

Administrația liberală a Primăriei Oradea, a început reabilitarea clădirilor de patrimoniu  în urmă cu mulți ani, iar acum a venit rândul clădirii situate în Piața Unirii nr. 7.

Clădirea, construită în jurul anului 1900, are subsol, parter și un etaj și cuprinde spații comerciale la parter și locuințe colective la etaj. Prin această reabilitare, imobilul contribuie la menținerea și completarea arhitecturii impozante din zonă.

Informații suplimentare și foto, pe contul meu de Facebook.

Se deschide încă un tronson din centura Aleșdului

Joi, 1 august, se deschide circulației tronsonul de 1,7 km care leagă drumul național DN1, la intrarea în Aleșd dinspre Oradea, de drumul județean DJ 764, care face legătura între Aleșd și zona Aștileu. 

Traficul spre combinatul de ciment Holcim și circulația pe relația Aștileu – Oradea vor fi  preluate de acest sector de drum, descongestionând intersecția din Aleșd, de la capătul străzii Tudor Vladimirescu (fosta moară).

 

ALTE EVENIMENTE

  • 240 de milioane de euro pentru sistemul universitar! PNL își continuă angajamentul față de educație, asigurând facilități moderne pentru studenții din 19 universități din toată țara. Ministra Educației, Ligia Deca, a semnat 29 de contracte de finanțare prin PNRR, dedicate dezvoltării infrastructurii universitare. Fondurile vor fi folosite pentru modernizarea căminelor studențești, cantinelor și spațiilor de recreere și lectură, oferind astfel oportunități egale la educație de calitate pentru toți studenții, inclusiv pentru cei din medii dezavantajate.
  • Imnul Naţional al României este unul dintre simbolurile care definesc tradiția, istoria şi credinţele naţiunii noastre şi reprezintă o expresie a redeşteptării naţionale, a mândriei şi a patriotismului, a libertăţii şi a unităţii neamului românesc. Sărbătoarea de pe 29 iulie este un bun prilej de a invoca virtuțile înaintașilor noștri, precum și de a rememora faptele glorioase ale acestora. Spiritul de sacrificiu, abnegația și patriotismul sunt calități umane care stau la baza devenirii noastre ca națiune modernă și democratică. 

https://www.youtube.com/watch?v=dH4MKVz_Z6Y

Ai întrebări sau vrei să propui o inițiativă legislativă?

SCRIE-MI!