Adoptarea Legilor Educației, dar și greva din Învățământ și schimbarea Guvernului, împlinirea a 148 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal și marcarea a șase decenii de la reînnodarea tradiției învățământului superior în Oradea au fost câteva dintre evenimentele care au marcat lunile mai și iunie 2023.
În această perioadă am sărbătorit Ziua Familiei și Ziua Europei, Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului, Ziua Copilului și pe cea a învățătorului, dar ne-am adus aminte și de suferințele îndurate de martirii din temnițele comuniste.
Un alt eveniment petrecut în aceste două luni a fost lansarea în consultare publică, a ghidurilor solicitantului pentru apelurile de proiecte destinate economiei sociale finanțate prin Programul Educației și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.
Pe pagina mea de internet am tratat teme importante, precum introducerea facultății de doi ani și valorile ce ar trebui promovate în școlile și universitățile din România.
Acestea sunt câteva dintre subiectele abordate atât pe blogul caus.ro, cât și prin postări pe rețelele de socializare.
OPINII
FACULTATEA DE DOI ANI – O SOLUȚIE LA CRIZA FORȚEI DE MUNCĂ?
Prin proiectul legii învățământului superior este introdus ciclul de studii universitare de scurtă durată. Acestea se derulează pe parcursul a doi ani, corespunde unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studii, iar la final este acordată o diplomă de absolvire.
Introducerea acestei ”trepte” în învățământul universitar ar putea reprezenta o soluție pentru angajatorii se confruntă cu o criză de candidați specializați, care afectează piața muncii din România. Aflați detalii despre acesta pe blogul caus.ro.
GREVA DIN EDUCAȚIE
Am spus încă de la început că solicitările dascălilor sunt legitime, însă, consider că negocierile trebuiesc purtate cu deschidere de ambele părți astfel încât elevii să nu fie ținuți acasă, să li se pună în pericol parcursul educațional, și aici mă refer și la cei care au aplicat la cursuri în afara tării noastre.
Mai multe pe această temă am scris pe pagina de Facebook Căuș Vasile-Aurel.
CE VALORI TREBUIE PROMOVATE ÎN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ROMÂNIA
Întregul sistem pe care a fost clădită societatea românească este bazat pe egalitatea dintre indivizi. Diferențele apardoar în momentul în care momentul în care ne raportăm la familie.
În schimb, în societățile liberale individul este pe primul loc. Se pune preț pe independența față de familie și nu sunt importante legăturile de rudenie ori de prieteni, cât obiectivele comune, preocupările din același domeniu.
În acest context, se pune întrebarea ce valori ar trebui promovate prin sistemul de educație din România pentru a ne conduce la o dezvoltare socială. Detaliez această temă pe site-ul meu caus.ro.
10 MAI – ZIUA MONARHIEI ȘI A INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI, A DOUA SAU ADEVĂRATA ZI NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI?
10 mai este una dintre cele mai pline de semnificații din istoria României. În această zi, în 1866, principele Carol de Hohenzollern Sigmaringen a sosit în România şi a fost încoronat domnitor. Marcată de progrese extraordinare pentru țară, domnia sa a durat 48 de ani.
La 11 ani de la încoronare regele Carol proclamă Independenţa de Stat a României, după Războiul de Independență. Un vis de veacuri prindea viață in mai 1877, la București.
Citiți mai multe pe pagina mea de internet – caus.ro.
ACTIVITATE PARLAMENTARĂ
AU FOST ADOPTATE LEGILE EDUCAȚIEI
LEGEA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR ȘI CEA A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI UNIVERSITAR AU FOST TRIMISE LA PROMULGARE
Senatul a adoptat, pe 22 mai, cele două legi ale Educației. Unul dintre proiectele de lege face referire la învățământul preuniversitar, iar cel sde-al doilea la învățământul superior.
Proiectul de lege privind legea învățământului preuniversitar a fost adoptat cu 81 de voturi „pentru” și 28 de voturi „contra”. De cealaltă parte, proiectul de lege referitor la învățământul superior a fost adoptat cu 79 de voturi „pentru” și 28 „împotrivă”. Cele două legi au fost trimise spre promulgare președintelui Klaus Iohannis.
Proiectul de lege privind învățământul preuniversitar, adoptat de Senat, poate fi consultat AICI, iar cel privind învățământul superior – AICI.
PROMULGAREA UNEI LEGI INIȚIATE DE PNL
DEȚINĂTORII SAU MOȘTENITORII UNOR TERENURI CE NU AU FOST COOPERATIVIZATE POT OBȚINE TITLURI DE PROPRIETATE
Președintele României a promulgat, pe 15 mai, Legea care vizează posibilitatea eliberării titlurilor de proprietate în zona necooperativizată, în timpul erei comuniste.
Odata cu intrarea în vigoare a acestei legi, inițiate împreună cu colegii deputați liberali, deținătorii sau moștenitorii, ai căror terenuri nu au fost cooperativizate, indiferent că sunt intravilan sau extravilan, pot obține titlul de proprietate pe aceste terenuri.
Legea care a fost promulgată de Președintele României o puteți accesa aici – https://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2022/pr354_22.pdf
ACTIVITĂȚI ÎN TERITORIU
- Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit, pe 26 mai 2023, ceremonia festivă ce a marcat împlinirea a șase decenii de la reînnodarea tradiției învățământului superior în urbea de pe Crișul Repede.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, majoritatea rectorilor instituțiilor de învățământ academic din România, rectori ai universităților partenere din cadrul EU GREEN, reprezentanți ai autorităților centrale, cadre didactice de ieri și de azi, numeroși studenți.
În atmosfera iluministă a sfârșitului secolului al XVIII-lea a luat ființă la Oradea, la 17 martie 1780, Academia Regală Catolică de Drept din Oradea, fondată de Maria Tereza a Austriei, având inițial doar Facultate de Filozofie și completată, la 17 iunie 1788, cu Facultatea de Drept, cea mai veche facultate nu numai de pe cuprinsul României actuale, ci și dintr-o vastă regiune a Răsăritului European.
Detalii despre acest proiect sunt disponibile pe contul meu de Facebook.
ALTE EVENIMENTE
- Premierul Nicolae Ciucă și-a încheiat mandatul pe 12 iunie 2023, fără să paseze criza din Educaţie. Educația va rămâne o prioritate pe care PNL o va susține și în cadrul noului Guvern, având obligația de a urma promisiunile făcute în fața dascălilor, dar și să pună în aplicare proiectele de investiții în infrastructura educațională.
- În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput.
Un material pe această temă, pe blogul caus.ro – https://www.caus.ro/2023/05/09/ziua-europei/
- Pe 24 mai, Partidul Naţional Liberal a împlinit venerabila vârstă de 148 de ani. Din 1875 ne aflăm în slujba românilor şi de istoria noastră se leagă unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României: obținerea independenței de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari, adoptarea Constituției din 1923 sau relansarea economică după criza din 1929–1933.
- Începând cu anul 2022, guvernarea liberală a alocat peste 3 miliarde de euro ca investiții în unitățile de învățământ preuniversitar și superior. Banii provin atât de la bugetul de stat, cât și din fondurile alocate României prin PNRR. PNL își dorește unități de învățământ moderne, dotate în conformitate cu cerințele actuale. Doar printr-o infrastructură la standarde europene, România poate avea o educație de calitate, în care cadrele didactice își pot face meseria cu mândrie, iar elevii și studenții beneficiază de toate resursele necesare învățării.
- PNL continuă să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului și să garanteze condițiile necesare pentru crearea de noi locuri de muncă. Peste 1400 întreprinderi sociale se vor deschide cu ajutorul fondurilor europene, generând un număr estimativ de peste 3000 de locuri de muncă atât în urban, cât și în rural. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, ghidurile solicitantului pentru apelurile de proiecte destinate economiei sociale finanțate prin Programul Educației și Ocupare și prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, cu un buget total de peste 214 milioane euro.
Când vor fi lansate apelurile de proiecte și care vor fi principalele obiective ale acestor companii, aflați pe pagina de Facebook Căuș Vasile Aurel.
- Ziua internaţională a familiei este sărbătorită, anual, pe 15 mai, cu scopul de a marca importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor, fiind în acelaşi timp o oportunitate pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă acestea la nivel mondial. Forma tradițională a familiei este cea de tip extins, în care familia era formată din soț, soție, copiii acestora și bunici.
Avem datoria să recâștigăm sensul moral al vieții de familie, cu toate că o întoarcere la familia tradițională nu este posibilă, pentru că schimbările sociale care au transformat formele mai vechi de familie sunt ireversibile.
Ai întrebări sau vrei să propui o inițiativă legislativă?
SCRIE-MI!