Este alianța PNL – PSD un rău necesar?
Au trecut mai bine de doi ani de când PNL și PSD au convenit să pună bazele unei coaliții de guvernare care a unit dreapta și stânga politice pentru a asigura stabilitate la conducerea țării. Este o colaborare care a stârnit discuții la nivelul electoratului celor două formațiuni, dar și a întregii societăți care și-a pus întrebarea dacă această alianță între liberali și social-democrați, atât de diferiți din punct de vedere doctrinar, este un rău necesar.
Înainte de a răspunde la această chestiune, haideți mai întâi să identificăm diferențele doctrinare dintre cele două partide, PNL și PSD.
Principiile doctrinelor liberală și social-democrată
Partid de centru dreapta, PNL se bazează pe principiile doctrinei liberale ce promovează libertatea de gândire, de expresie, de asociere și de acțiune a individului, căruia îi este apărată și garantată proprietatea privată. Liberalismul pune accent pe economia de piață în care întreprinderile și indivizii acționează în mod liber, fără o intervenție excesivă a statului, și sprijină separarea puterilor în stat, pentru a asigura echilibrul și controlul reciproc. Doctrina liberală susține atât democrația reprezentativă, în care cetățenii își aleg liderii prin vot liber, cât și toleranța și pluralismul în societate, fiind recunoscută diversitatea de opinii, credințe și identități.
În cazul PSD, ca partid de centru-stânga, vorbim de doctrina social-democrată care are la bază principiile egalității de tratament și de oportunități, echității și solidarității. Justiția socială, care se referă la sprijinirea comunităților, a grupurilor defavorizate sau care se află la un nivel de sărăcie major, este un alt element important pentru social-democrație. Sunt promovate dialogul social, măsurile de stabilitate economică și socială, accesul tuturor cetățenilor la protecție socială, educație și sănătate și necesitatea unui salariu minim realist, corelat cu coșul minim.
E interesant de remarcat că, potrivit datelor scrutinelor organizate în ultimii 30 de ani în România, Transilvania s-a evidențiat ca o zonă preponderent liberală. Mă întreb care sunt resorturile care au dus la această orientare a electoratului transilvănean.
Însă am constatat, cu tristețe, că doctrinele de partid, care odinioară indicau direcțiile de acțiune, strategiile și programele unei formațiuni politice, s-au diluat în timp până sub nivelul de identificare.
Neîncrederea în politicieni și lipsa de susținere pentru proiecte cu beneficii pe termen lung
De o vreme încoace se observă faptul că “politica” partidelor (mă refer, evident, la cele din arcul guvernamental) se reduce la a sprijini inițiativele miniștrilor. Chiar dacă există convingerea că Guvernul are intenții bune, a limita activitatea Parlamentului și a partidelor la susținerea măsurilor Executivului induce imaginea unei lipse de strategie. În aceste condiții, fiecare guvern încearcă să rezolve problemele curente ale națiunii și își asumă din ce în ce mai puțin riscul unor decizii anti-populare, dar cu beneficii pe termen lung.
Am putea spune că lipsa de educatie și de cultură politică în rândul populației – lucru cauzat, în mod ironic, tocmai de guvernanți – face extrem de dificilă susținerea proiectelor strategice care nu aduc beneficii imediate. Nu e ușor să vii cu o chestiune de genul ”să tragem doi ani, dar după aceea ne va fi bine”.
Până la urmă despre asta este vorba: despre lipsa unei gândiri critice și, în mod evident, de lipsa încrederii în clasa politică – principalele cauze ale dificultății prezentării și susținerii strategiilor pe termen lung.
Toate aceste elemente determină partidele să încerce să câștige încrederea populației, pentru a avea în acest fel o masă de susținere mai largă. Convingerea fiecărui partid este că poate conduce această țară mai bine decât oricare altul. În ultimă instanță, vorbim despre orgolii. De aici rezultă dorința de a deține control cât mai mare asupra instituțiilor statului.
Irelevanța doctrinelor într-o alianță și bunele intenții
Atunci când un partid nu reușește să obțină o majoritate, încearcă să și-o creeze prin atragerea la guvernare a altei/altor formațiuni. În lipsa strategiilor clare, guvernarea în alianță este supusă aceleiași reguli: pansarea rănilor curente.
Dacă ați citit până aici, deja ați dedus de ce doctrinele sunt aproape irelevante în constituirea de aliante. Totul se reduce în final la bune intenții, la tipologie umană. Așa ne trezim cu partide de stânga care iau măsuri de dreapta sau invers.
Dinamica zilelor noastre nu mai are nicio legătură cu ceea ce se întâmpla acum 100 sau 200 de ani. Ne-am trezit în prezent că este mai importantă reziliența decât strategia în sine. Evenimentele de mare amploare care pot să afecteze ori chiar să redirecționeze cursul istoriei sunt mult mai dese astăzi.
Ca o concluzie a celor afirmate până acum, alianța între partide care nu împărtășesc aceeași doctrină nu poate fi considerată apriori nenaturală. Cel puțin la nivel declarativ se susține binele comun; nu se discută despre o fuziune de ideologii, ci o conjugare a forțelor spre binele comun.
În același context, trebuie remarcat că, în cazul PNL și PSD, exacerbarea divergențelor dintre liberali și social-democrați a apărut mai degrabă la nivelul persoanelor.
Cu toate acestea, faptul că un partid nu deține majoritatea nu ar trebui să implice neapărat formarea unei alianțe pentru a depăși pragul de 50%. Un guvern minoritar cu bune intenții ar trebui să fie sprijinit de toate partidele.
Însă istoria ne-a demonstrat că niciodată intențiile nu au fost în totalitate bune. Acesta este un motiv esențial care impune realizarea de coaliții politice cu scopul de a permite fiecăruia dintre partide accesul la câteva dintre butoane.
Lupta împotriva extremismului politic, motiv de constituire a coalițiilor
Ultimele decade au dat naștere unei alte cauze care determină crearea alianțelor politice: lupta cu extremismul. Tocmai elementele descrise mai sus, care constituie piedici în aplicarea unor proiecte strategice cu beneficii pe termen lung, dar cu costuri în prezent, sunt cele care contribuie la dezvoltarea partidelor de extremă.
Orice persoană educată și cu simț critic este conștientă că extremismul politic nu reprezintă o soluție la nici una din probleme unei nații.
Dacă am avea posibilitatea întoarcerii în timp, cred că o experiență ca aceea a unui mandat alocat în întregime extremiștilor ar fi o învățătură de minte.
Nu putem face lucrul acesta, dar proiectarea unor exemple în conștiința colectivă nu are și nu va avea niciodată efectele trăirii acestora. Găsim printre tinerii de astăzi, născuți de nici 20 de ani, persoane care manifestă nostalgie față de perioada comunistă. Este un aspect aproape imposibil de explicat, pentru că nostalgia presupune dorul unei experiențe trăite.
Extremiștii mizează pe frustrările pe care mulți dintre noi le trăim atunci când avem impresia că merităm mai mult decât ceea ce avem. (De menționat că de multe ori această impresie nu este rațională: pot fi situații în care avem mai mult decât merităm.) Această atitudine de nemulțumire este amplificată de partidele extremiste și îndreptată împotriva guvernării pe care o considerăm vinovată de tot ceea ce nu avem.
Este o formă incorectă, aproape stupidă, de a pune incapacități personale pe seama celor care ne conduc.
Primul lucru care ar trebui să ne pună pe gânduri în fața ideologiilor partidelor extremiste este că mesajele lor nu oferă niciodată soluții.
Ele reprezintă doar o trompetă a frustrărilor pe care le proiectăm asupra altora.
Europa și furioșii adepți ai distrugerii
De mai bine de 17 ani, sprijinul Uniunii Europene a depășit considerabil contribuția noastră la capitalul european, chiar dacă asta a însemnat uneori și contractarea unor datorii. Îmi permit să îi întreb pe nostalgicii epocii comuniste cum e mai bine: fără credit, dar și fără lapte, pâine, ulei, sau cu credit, dar cu sprijin european pentru dezvoltare și bunăstare?
sursă foto: https://www.zf.ro/eveniment/caderea-comunismului-pib-ul-romaniei-crescut-7-ori-32-ani-nivelul-21126647
Europa ne-a susținut și când am greșit și când nu am putut. Întreb însă în ce măsură ne va susține atunci când vom fi reprezentați și de acei furioși adepți ai distrugerii. Pentru că, în final, asta sunt reprezentanții partidelor extremiste, formațiuni care, din păcate, la fel ca buruienile, se dezvoltă mai repede decât firul de grâu și sunt rezistente la curățenia morală.
Iată de ce, ca într-o veche pildă, cea în care cei doi lupi care se sfâșiau între ei se aliază împotriva câinelui introdus în cușcă, se pot naște coaliții între partide distanțate ideologic, dar nevoite să facă front comun împotriva extremismului distructiv.
Și, da, oricât de greu îmi este să accept o construcție politică ce integrează PNL și PSD, uneori se pare că este imposibil să găsim o soluție alternativă.
Mi-aș dori o guvernare liberală și chiar am încredere că acest lucru ar fi posibil cu îndeplinirea unei singure condiții: extinderea modelului Bihorului la nivelul întregii Românii.