Cum și cu cine ne recâștigăm demnitatea națională și individuală

Pentru început, două precizări cu referire la viziunea mea asupra noțiunilor de demnitate:

• Demnitatea națională e imaginea României și a românilor, ca națiune, la nivel internațional. Este, dintr-un punct de vedere, suma demnităților individuale.
• Demnitatea individuală o văd ca și componentă a relației cetățeanului cu sistemul, cu statul.

Președintele și demnitatea națională

Când ne referim la imaginea României pe plan internațional trebuie spus că aceasta este generată și întreținută, printre altele, și de imaginea pe care Președintele și instituția prezidențială o au dincolo de granițele țării, completată de prestanța ambasadorilor și a corpurilor diplomatice – iar aici rolul Președintelui este din nou esențial, pentru că șeful statului este cel care numește ambasadorii.

Cea mai importantă instituție în apărarea celor două niveluri de demnitate este Președintele, care joacă un dublu rol extrem de important: de protector al cetățenilor și de purtător de stindard la nivel internațional. De aceea, alegerea președintelui țării este mai importantă decât alegerile parlamentare.

Și aceasta pentru că, dacă acel candidat pentru Președinție pe care l-ai votat este declarat câștigător, te aștepți la o direcție clară pe care să o urmeze, enunțată cu mult timp înainte și susținută în timpul campaniei electorale. În schimb, la alegerile parlamentare, cu excepția cazului (nedorit, de altfel) al unui rezultat care depășește pragul majorității și care ar putea implica o guvernare monocoloră din punct de vedere politic, direcțiile în care se va îndrepta Guvernul sunt neclare. Această „ceață” este generată de posibilitățile multiple în ceea ce privește coalițiile ce se pot crea între partide după alegeri.

Este unul dintre motivele pentru care sunt adeptul modelului american, cu două partide mari care alternează majoritatea.

Să detaliez. E clar că interesul politic se îndreaptă fie către sprijinirea celor care produc bugetul național, fie către cetățeni, beneficiarii cheltuielilor publice. O parte a spectrului politic susține companiile, oamenii de afaceri – fapt care poate genera o scădere a veniturilor la buget (prin reduceri de taxe și impozite), în timp ce cealaltă parte presează companiile, prin majorarea taxelor și impozitelor, pentru a putea crește salariile, pensiile și, eventual, aria și nivelul serviciilor publice. Competiția între reprezentanții celor două abordări poate duce, ideal vorbind, la un echilibru. Din păcate, așa cum știm (și nu e prima dată când o spun), în general, individul nu este rațional; mai exact, este infidel propriei rațiuni. Iată de ce nu vom avea niciodată o societate perfectă.

În aceste condiții este de așteptat ca toți cei nou intrați în politică să adere la una din cele două orientări, în loc să genereze piste false care nu vor face altceva decât să crească gradul de difuzie politică a cetățenilor.

Revenind la ceea ce menționam mai sus, alegerea președintelui conferă un grad de predictibilitate mult mai ridicat. De aici rezultă o importanță crescută a alegerilor prezidențiale. Președintele este cel care, prin propria imagine, poate contribui la o imagine mai bună a României, iar în acest fel să ne redea demnitatea națională.

Am avut ocazia în istorie să cunoaștem diferite tipologii de președinți. Dacă Președintele e bine văzut în străinătate, România este bine văzută. Și astfel ajungem la conceptul de demnitate națională, de care șeful statului e strâns legat prin acțiunile sale externe.

Președintele și demnitatea individuală

Pe plan intern, Președintele este, de fapt, garantul unei corecte funcționări a statului în raport cu cetățenii.

Ceea ce își doresc oamenii este ca instituțiile statului și angajații acestora să fie răspunzători pentru interacțiunile cu fiecare cetățean. Vorbim aici de o responsabilitate profesională a magistraților – pentru că Justiția română e dezechilibrată -, dar și o răspundere a funcționarilor și a instituțiilor publice privind cheltuielile bugetare. Vorbim de transparență și echitate în ceea ce privește ocuparea posturilor de funcționar public și, în mod evident, de o reducere drastică a aparatului administrativ.

Toate acestea ar trebui completate de o analiză periodică a performanțelor angajaților și de adoptarea unor măsuri corespunzătoare.

În condițiile în care cetățenii vor avea convingerea că, în relaționarea cu instituțiile statului, problemele lor sunt tratate în condiții de echitate și cu profesionalism, satisfacția generată de faptul că, în aceste condiții, individul se simte important în societate contribuie la redarea demnității individuale.

Acest indicator ar trebui să fie parte a tuturor statisticilor pe care statul le face atunci când, cel puțin formal, își analizează performanța.

Un atu extrem de important al Președintelui este acela că poate genera referendumuri. Asumate cu răspundere, aceste consultări populare pot conține întrebări esențiale și pertinente la care populația dorește răspuns. În ceea ce privește relațiile instituțiilor statului cu cetățenii și felul în care acestea afectează demnitatea individuală, Președintele poate, tot prin referendum (de aici și importanța acestui instrument), să aducă modificări Constituției, astfel încât legea fundamentală să conțină prevederi clare referitoare la subiectele amintite anterior: răspunderea magistraților, răspunderea instituțiilor și a funcționarilor publici pentru cheltuirea banilor publici etc.

Din păcate, românii nu au experiența unor referendumuri derulate în favoarea națiunii. Organizarea și condițiile de implementare a rezultatelor consultărilor populare ar trebui să reprezinte una din primele chestiuni abordate de viitorul președinte al României, astfel încât dorința majorității cetățenilor să nu fie opțională.

E necesară regândirea relației cu cetățenii, iar referendumul este un instrument în acest sens.

De asemenea, Președintele poate contribui la renașterea spiritului civic în rândul populației. Parcurgem o perioadă de letargie civică generată de un nivel scăzut al demnității individuale – rezultat al unei atitudini aproape indiferente a statului față de cetățean. Iar această stare – atenție! – prezintă un risc major pentru că este permisivă în fața dictaturii. Ca reprezentant al poporului cred că este esențială implicarea Președintelui în procesul de dezvoltare a structurilor civice.

Calitățile unui Președinte

În baza atribuțiilor principale deja menționate ale unui Președinte – de reprezentant al țării și poporului român peste hotare, de garant al respectării drepturilor și libertăților cetățenești și de comandant suprem al forțelor armate – cred că președintele pe care ni-l alegem ar trebui să aibă, printre altele, următoarele calități:

• onestitate
• cultură
• responsabilitate
• autoritate
• realizări în viața personală și profesională
• dragoste de patrie

Vă îndemn să țineți cont de aceste calități când analizați candidații la cea mai înaltă demnitate în stat. Să le analizați faptele, spusele, programele și să îl alegeți pe cel care e în slujba țării, atât în relația cu propriii cetățeni, cât și ca reprezentant al poporului peste hotare. Și să votați!