Energie, idei interesante și o echipă care vrea să se implice în viața comunității
Alegerea noii echipe de conducere a organizației Salonta a Tineretului Național Liberal (TNL) a fost evenimentul la care am participat la finalul lunii iulie, la invitația președintei organizației PNL Salonta, Ramona Buz. Alături de consilierul județean Bogdan Florin Hodișan, care este în același timp și președinte al TNL Bihor, și de consilierul județean Constantin Neniu, am fost prezent la întrunirea în cadrul căreia a fost ales noul președinte al TNL Salonta, Mihai Pirta.
Am felicitat noua echipă, i-am încurajat sa facă în continuare lucruri bune și să ajute comunitatea prin toate demersurile viitoare. De asemenea, le-am împărtășit din experiențele mele politice care m-au ajutat și m-au motivat să fac parte din echipa liberală de la intrarea mea în politică până în prezent.
La eveniment m-am întâlnit cu primarul comunei Mădăras, Eugen David, cel care a fost desemnat cel mai tânăr edil din România. Acesta i-a încurajat pe tinerii liberali prezenți la eveniment să creadă în ei, în munca în echipă și le-a împărtășit din propria experiență.
”Rezultatele bune apar după mult efort susținut și dăruire pentru comunitate”, a subliniat primarul de Mădăras.
Cursuri de administrație publică pentru tinerii consilieri locali
Președinta organizației PNL Salonta, Ramona Buz, a lansat o provocare pentru invitați: decidenții de la nivel județean să găsească soluții pentru organizarea unor cursuri de administrație publică pentru tineri consilieri locali fără prea multă experiență administrativă.
La acestea ar fi util să se adauge informări cu privire la fondurile europene și alte programe de finanțare ce pot fi accesate in mediul rural, a precizat liderul liberalilor salontani.
Și ceilalți invitați prezenți la eveniment au felicitat noua echipă, încurajându-i pe tinerii liberali din municipiul bihorean să se implice mai mult în proiecte locale ce pot dezvolta și ajuta comunitatea, pentru a fi mai vizibili, mai vocali și mai apreciați la nivelul comunității.
Și membrii TNL Salonta au venit cu idei care se refereau la organizarea unor evenimente locale culturale, destinate socializării, la care să participe nu doar tineri liberali. În cadrul acestor acțiuni ar urma să aibă loc schimburi de idei și de experiențe, iar tinerii din oraș să fie îndemnați să se implice în politică pentru a face mai mult pentru comunitatea căreia îi aparțin și pentru a schimba acele lucruri care nu corespund propriilor așteptări.
În concluzie, a fost o întâlnire plăcută cu mai tinerii colegi liberali din Salonta, cei care reprezintă schimbul de mâine al formațiunii noastre. Prin discuțiile și întâlnirile avute, consider că i-am ajutat să descopere ideologia liberală și democrația din partid. Membrii TNL trebuie să știe că fiecare liberal este ascultat și încurajat să își expună liber convingerile și ideile, pentru că fiecare opinie contează în Partidul Național Liberal.