Cum trebuie să se adapteze universitățile la schimbările fulminante din era tehnologiei
Pe măsură ce tehnologia și economia evoluează, se transformă și abilitățile de care au nevoie tinerii pentru a reuși pe piața forței de muncă. Competentele tehnologice ale viitorului de pe piața muncii îndeamnă universitățile să-și adapteze curricula pentru a-i pregăti pe studenți în acest scop.
Învățarea continuă este una dintre ”cheile” pentru adaptarea la cerințele privind competentele tehnologice ale viitorului.
De asemenea, trebuie purtată și o luptă cu rezistența la tehnologie, de care dă dovadă o parte a populației. Este, din păcate, o situație prezentă chiar și în mediul educațional: deși pandemia ne-a oferit posibilitatea folosirii unor aplicații online care și-au demonstrat utilitatea, ne-am adaptat cu greu și mulți sunt, încă, reticenți față de folosirea acestora.
Competentele tehnologice ale viitorului pieței forței de muncă ne arată necesitatea utilizării tehnologiei. Așadar trebuie să învățăm să o folosim și să o stăpânim. Studenții au nevoie ca, pe lângă informațiile acumulate din materiile ”clasice” pe care le studiază, să primească date care să-i ajute să-și dezvolte gândirea critică, să fie capabili să obțină ei informația și să identifice sursele de încredere. Dar care sunt competentele tehnologice ale viitorului?
Rezistența în fața dezvoltării tehnologice
Secolul al XX-lea este sinonim cu cele mai mari descoperiri științifice din istoria umanității: de la omniprezentul automobil la călătoriile în spațiu, secvențierea genomului uman ori internetul. Este perioada în care a fost acumulat cel mai mare volum de cunoaștere științifică pe care omenirea l-a deținut vreodată. Și secolul al XXI-lea, în care ne aflăm de peste 20 de ani, va fi marcat, cu siguranță, de o transformare tehnologică explozivă. Aceasta în condițiile în care Inteligența Artificială își face tot mai simțită prezența, iar viteza de calcul a acesteia a ajuns să se dubleze la fiecare trei luni, conform raportului AI 2019 al Universității Stanford.
Cu toate acestea, aproximativ 18% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani nu au utilizat niciodată internetul, în timp ce media Uniunii Europene este de 9%. Țara noastră e pe ultimul loc în UE în ceea ce privește nivelul de competențe digital al populației. În acest context, nu ne miră faptul că o bună parte a locuitorilor României pare a se opune dezvoltării tehnologice, chiar dacă, la modul declarativ, susține că își dorește să învețe cât mai multe despre noile tehnologii. Mă refer aici, de exemplu, la reticența de a folosi aplicațiile de pe telefoanele mobile ori calculatoare sau sistemele electronice oferite clienților de către bănci pentru a efectua diferite operațiuni.
O dovadă în acest sens este acea coadă pe care o vedem la ATM-uri, în zilele în care sunt achitate salariile sau pensiile. Este de neînțeles de ce alegi să stai la coadă jumătate de oră sau o oră, să alergi dintr-o parte în alta ca să găsești un bancomat la care să fie mai puțini la rând, când, cu ajutorul unui telefon mobil, poți să transferi bani prin două, trei click-uri. De asemenea, poți să plătești peste tot cu telefonul.
Teama de tehnologie și acomodarea greoaie cu noile aplicații
Competentele tehnologice ale viitorului ne dau multora dintre noi avem senzația că, dacă facem apel la produsele tehnologice avansate, practic, nu mai suntem stăpâni pe propria viață. Să recunoaștem că, într-o oarecare măsură, așa e. Sunt poate prea mulți cei care dețin informații despre ce și cum facem, lucru care e frustrant de multe ori.
Dar asta e realitatea acestor ani. Trăim într-o lume interconectată, nu avem cum să ne refugiem în peșteri în care doar cei de lângă noi știu ce facem și să nu avem nicio informație despre alții.
De asemenea, e evident că progresul tehnologic a căpătat o viteză și un avânt aproape neașteptate. Sunt descoperiri științifice, cu aplicații practice în zona tehnologiei, comunicații și transport, care erau doar la stadiul de ipoteze acum câțiva ani și nu era de așteptat să se concretizeze atât de repede.
În schimb, alte tehnologii care existau de o bună perioadă au fost redescoperite abia în timpul pandemiei. Am remarcat cât de mult a durat până când ne-am acomodat cu aplicațiile de comunicare la distanță, cu softurile educaționale pentru întâlniri online ori cu cele pentru comunicare profesională pe care le-am folosit în ultimii ani. Acestea și-au dovedit într-o foarte mare măsură utilitatea – chiar dacă sunt blamate de către unii pe motiv că uneori, în funcție de subiect, e necesară stabilirea unei conexiuni directe între cei care comunică.
Dar să nu uităm că suntem în secolul al XXI-lea, revoluția informației vine peste noi și avem doar două posibilități: ori să mergem înainte, să urcăm pe val, ori să fim măturați ca de un tsunami.
Lipsa educației, o explicație posibilă. Ce e de făcut?
Pe baza exemplelor de mai sus, pot afirma că teama de a folosi tehnologia este, în parte, un efect al lipsei educației. Al celei necesare pentru a folosi produsele tehnologice în viața de zi cu zi.
Este evident că sunt importante materiile predate în școală: matematica, gramatica, limba română, literatura, geografia ori istoria. Există un anumit volum de informație științifică ce nu se schimbă și care trebuie transmis obligatoriu.
Dar nu este suficient. Trebuie prezentate și explicate noile elemente care țin de tehnologie și de cunoașterea naturii umane și care au fost descoperite în ultimii ani. E necesar să învățăm, la timpul potrivit, să nu ne ferim de ceea ce înseamnă tehnologia folosită în activitatea zilnică. Să o folosim și să o stăpânim, pentru a o folosi în sprijinul dezvoltării personale; altfel vom risca să fim dominați de aceasta.
Din acest motiv, consider de o importanță covârșitoare adaptarea și menținerea la zi a curriculei universitare. Trebuie identificate competentele tehnologice ale viitorului care vor fi cele mai valoroase, pentru ca instituțiile de învățământ superior să-și pregătească studenții pentru piața muncii în schimbare. Potrivit unui raport din 2020 al Forumului Economic Mondial, gândirea critică și rezolvarea problemelor se află în fruntea listei de abilități despre care angajatorii cred că vor crește în importanță până în 2025. Acestea sunt completate de învățarea activă, toleranța la stres și flexibilitatea.
Și pentru că am pomenit mai sus gândirea critică, tinerii și-o pot dezvolta dacă îi învățăm să distingă cu adevărat binele de rău, adevărul de minciună.
Astfel, vor ști să identifice sursele de încredere și valorile reale care pot contribui la dezvoltarea unei comunități.
Gândirea critică, alături de competențele interpersonale – inteligența emoțională, este considerată o combinație de succes.
Tinerele generații trebuie să știe că, prin educație, o persoană se specializează treaptă cu treaptă într-o meserie. De aceea e necesar să fie definit și explicat cu exactitate la ce ajută ajută diploma de licență ori cea de master, doctoratul profesional sau cel științific.
Importanța învățării continue în adaptarea la piața muncii
Pentru ca tinerele generații să se adapteze la o piață a muncii marcată de schimbări tot mai multe, e important să învețe continuu. Să nu se limiteze, ca acum câteva decenii, la obținerea unei diplome și, eventual, la parcurgerea unui curs de specializare. Asta era suficient în anii ‘80. În schimb, în zilele noastre nu se mai poate menține o funcție și randamentul pe acea funcție fără să fi trecut prin mai multe procese de formare continuă, formale sau informale.
O importanță deosebită în acest sens le au atât învățământ dual, cât și cel superior.
În privința celui dintâi, în anumite țări s-a observat că învățământul dual a dus la o scădere a ratei șomajului în rândul tinerilor. De exemplu, peste 50% dintre germani intră în programe duale de formare profesională și educațională ca o cale de angajare. Ei pot alege dintre 326 de meserii profesionale care includ tăietori de diamante sau mecanici de aeronave. În Elveția, un electrician se formează în cadrul acestui sistem dual pe o perioadă de 4 ani. În acest timp își face ucenicia timp de patru zile pe săptămână într-o companie, primind și bani pentru munca sa, iar o zi pe săptămână și-o petrece la școala profesională.
E necesar, de asemenea, să atragem tinerii spre învățământul superior. Aceasta în condițiile în care, potrivit primelor date ale recensământului populației și locuințelor efectuat în 2021, doar 16% dintre români sunt absolvenţi de studii superioare, iar 40% au un nivel scăzut de educație.
Aceste date plasează țara noastră pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește proporția locuitorilor care au o diplomă universitară, arată Eurostat. Spre comparație, în Irlanda aproximativ 50% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani au absolvit o universitate sau o altă instituție de învățământ superior.
Necesitatea ca masteratul să fie bine definit
Referindu-ne la învățământul superior, au existat de-a lungul timpului, cu precădere după ce în România s-a implementat sistemul educațional Bologna, opinii potrivit cărora nivelul licență nu pregătește specialiști. Nivelul I de studii superioare, licența, dezvoltă în rândul studenților doar anumite competențe care să le permită ca la nivelul II, cel de master, să devină specialiști.
Ceea ce probabil nu s-a conștientizat suficient este că sistemul Bologna transformă licența într-un fel de Bacalaureat. Cu alte cuvinte, cei care analizează cu atenție acest sistem educațional ar fi trebuit să constate că pretențiile pentru dobândirea unei diplome de licență țin mai mult de o zonă de cultură generală, chiar dacă îndreptată spre un anumit domeniu.
Până la nivel de licență, tinerii aflați încă în dezvoltare și formare trebuie să dobândească unele cunoștințe de cultură generală specializată, competențe în zona auto-învățării, de a învăța singur și de a identifica sursele corecte. (În caz contrar ne vom trezi cu o bună parte a populației care se va întreba cine sunt cei care doresc să ocupe Pământul și lasă dâre pe cer.) Iar asta se face în măsura în care atât nivelul de inteligență, cât și cultura generală sănătoasă dobândită în anii de învățământ îi oferă tânărului capacitatea de a sesiza informația credibilă.
Abia apoi, la ciclul al doilea de învățământ superior – masteratul -, un absolvent cu diplomă de licență poate dobândi, în opinia mea și nu numai, cunoștințe specifice, competențe dintr-un domeniu de nișă.
Cu alte cuvinte, ciclul I de studii superioare nu poate transforma o persoană în specialist în inginerie, de exemplu, ci îi oferă competențe primare, minimale (ca urmare a volumului mult mai mare de informație științifică din domeniul ingineriei comparativ cu cel de acum 100 de ani). Pentru a deveni specialist în inginerie (fie ea electrică, mecanică, genetică etc) e nevoie restrângere a ariei de studiu și aprofundarea acesteia prin nivelul II (cel de master).
În prezent există, formal, această distincție. Programele de master, de exemplu, sunt parte a unui domeniu de licență; cu alte cuvinte par a oferi o specializare în cadrul domeniului. Însă tocmai aici e problema: în loc să ofere competențe într-o specializare din cadrul domeniului, programul de master oferă competențe suplimentare (avansate) pe întreg domeniul de licență. Și așa se ajunge ca, în prezent, masteratele să nu-și găsească locul în cariera unei persoane. Bineînțeles, cu unele excepții, printre care cea a dascălilor care au nevoie de diploma de master pentru a preda în învățământul liceal.
Consider că e necesar ca masteratul să fie bine definit, în sensul în care trebuie să fie clară distincția între competențele oferite de studiile superioare de nivel I (licență) și cele de nivel II (master). Pe scurt: doar masteratul poate oferi specializare. În felul acesta s-ar putea realiza ceea ce nu s-a reușit încă în România: o conștientizare a rostului masteratului.
O clarificare se impune și în cazul studiilor doctorale. Sunt și acum situații, nu puține, în sistemul bugetar, în care anumite persoane primesc un plus la salariu pe motiv că dețin o diplomă de doctorat. Dar acest document nu are nicio legătură cu activitatea pe care o desfășoară și nu a fost o condiție pentru ocuparea postului respectiv.
Învățarea continuă, adaptarea permanentă la piața muncii și o mai bună explicare a sistemului de învățământ superior pot contribui semnificativ la succesul tinerilor în carieră, ceea ce înseamnă, în fond, dezvoltarea durabilă a societății în ansamblu.