Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege care modifică art.75 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii și permite, în acest fel, deschiderea unor puncte secundare pentru cabinetele de medicină de familie și în alte localități în care există deja un cabinet.
Am inițiat acest proiect alături de colegii mei deputați Ioan Cupșa și Janos Kiss la propunerea edililor din administrațiile publice locale de a ajuta oamenii din zonele rurale să beneficieze de o mai bună asistență medicală la ei în comunitate. S-a avut în vedere și faptul că în comunitățile rurale există un singur cabinet medical al medicului de familie, iar acesta nu putea face față de fiecare dată nevoilor oamenilor.
Pe lângă aceasta, de multe ori, locuitorii acestor zone sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru a beneficia de asistență medicală primară. Este o situație de neacceptat, mai ales că, în mediul rural, acolo unde nevoia este foarte mare, majoritatea asiguraților au o vârstă inaintată și posibilități financiare reduse.
Sunt motivele pentru care am considerat că, îndeosebi în mediul rural, se impune adaptarea legislației la nevoile curente ale comunităților locale, prin crearea unei soluții legislative care să încurajeze cabinetele de medicină de familie să deschidă puncte secundare și în alte unități administrativ-teritoriale în care există deja un cabinet, dacă autoritățile locale consideră oportun acest lucru. Această măsură poate fi aplicată în localitățile în care numărul de potențiali asigurați nu este suficient de mare pentru a justifica deschiderea mai multor cabinete medicale de familie, dar este suficient pentru a deschide un sediu secundar.
Mai mult, este necesar ca autoritățile locale să poată acorda facilități și stimulente în vederea înființării și funcționării punctului secundar de lucru, în conformitate cu dispozițiile legale.
Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru
În acest sens, în calitate de inițiator, am formulat propunerea de modificare legislativă a dispozițiilor art. 75 din Legea nr.95/2006, prin care cabinetele medicale pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru în alte unități administrativ – teritoriale, în afara sediului principal.
Potrivit noilor reglementări, cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru, dacă solicitantul asigură un program fracționat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. Punctele de lucru pot fi deschise în mediul rural în aceeași unitate administrativ-teritorială sau în alte unităţi unde există deficit de medici.
Prin această modalitate, autoritățile locale vor putea asigura cetățenilor politici publice necesare respectării dreptului fundamental al omului la sănătate, prin accesul real și de calitate la asistență medicală preventivă și posibilitatea de a beneficia de îngrijire medicală, condiție obligatorie pentru o bună calitate a vieții.
După ce legea va fi promulgată de Președinte și va fi publicată in Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare, oamenii vor beneficia de o asistență medicală de calitate și în apropierea domiciliului, fără să mai fie nevoiți să meargă în alte localități pentru o vizită la medicul de familie.
sursă foto: Sozavisimost from Pixabay