Declaraţia mea politică de astăzi are un titlu mai lung, dar este pe măsura importanţei subiectului – „Profesorul nu trebuie să fie un simplu transportator de informaţie, ci un formator de opinie, un dezvoltator de sisteme de gândire, de analiză, de sinteză, de interpretare şi de utilizare a informaţiei”.
Aşa cum ştim cu toţii, sistemul de educaţie din România este în continuă schimbare, însă viteza de transformare şi, în mare măsură, direcţia nu sunt în concordanţă cu aşteptările societăţii, ale pieţei muncii, nici măcar cu cele ale celor ce activăm în sistemul educaţional şi suntem artizanii schimbării.
Dacă vrem o Românie mai bună, educată, prosperă şi modernă, e necesar să schimbăm ceva în sistemul de educaţie şi de formare a copiilor şi tinerilor, adulţii de mâine, printr-o altă abordare, bazată nu doar pe memorare, aşa cum se întâmplă în prezent, ci şi pe cunoaştere, descoperire, interpretare şi analiză a informaţiei, care poate fi găsită foarte uşor, fără să fie neapărat livrată de către cadrul didactic.
În acest sens, e necesar să reconsiderăm rolul profesorului în sistemul educaţional, să mutăm accentul de pe rolul unui simplu transportator de informaţie, pe cel de formator de intelectuali profesionişti, adică de adulţi integraţi în realitate, capabili să construiască societatea pe care ne-o dorim cu toţii.
Şcoala românească
Şcoala românească trebuie să beneficieze de avantajele vremurilor pe care le trăim, şi anume de digitalizare, tehnologie, inovaţie, infrastructură IT, ce oferă modalităţi infinite de a găsi informaţia, astfel încât profesorul să ajute elevul sau studentul să sintetizeze această informaţie, să o analizeze, să o interpreteze şi să o folosească prin luarea celei mai bune decizii, nu să memoreze informaţii şi date care se alterează în timp şi care, oricum, astăzi, se pot găsi foarte uşor în nenumărate moduri şi medii.
Acum, mai mult ca oricând, în contextul pandemic, toţi cei ce ne regăsim în sistemul de educaţie am avut oportunitatea de a demara schimbarea paradigmei învăţării, motiv pentru care am descoperit noile „vechi” metode de predare şi abordare a sistemului de interacţiune profesor – student sau profesor – elev. Am conştientizat astfel că profesorul este obligat a completa simpla transmitere a informaţiei pe care elevul sau studentul o poate găsi singur, cu dezvoltarea competenţelor de analiză şi interpretare şi, mai ales, utilizare a acestor informaţii.
Un student, astăzi, trebuie pregătit pentru jobul lui de mâine, pentru a performa într-o economie concurenţială. Acest fapt presupune ca educaţia formală să ofere şi o latură pragmatică, ce îl va ajuta pe absolvent să fie competitiv, să se integreze rapid în profesie şi într-o societate meritocratică pe care ne-o dorim cu toţii. Aici intervine rolul profesorului în exercitarea actului de învăţare, rol prin care trebuie să contribuie la modelarea gândirii, a mijloacelor de analiză, la transmiterea celor mai bune tehnici de luare a deciziilor, la stimularea creativităţii şi a inovaţiei, cu alte cuvinte o experienţă educaţională diferită de cea a generaţiilor anterioare.
Stimaţi colegi, declaraţia mea politică de astăzi are ca scop semnalarea necesităţii unui nou început în actul educativ formal, care să aibă ca scop stimularea gândirii, a creativităţii, şi nu a memorării, de schimbare a paradigmei învăţării, care să pregătească elevul şi, mai apoi, studentul să devină profesionistul sau antreprenorul de mâine.
Vă mulţumesc.
Vasile-Aurel Căuş, deputat ales în Circumscripţia nr. 5 Bihor.