Înființarea unui sediu secundar de cabinet de medicină de familie într-o altă unitate administrativ teritorială – măsură necesară pentru a spori accesul cetățenilor la asistența medicală

Autoritățile publice locale din mai multe unități administrativ-teritoriale au fost sesizate, în repetate rânduri, că existența unui singur cabinet de medicină de familie într-o  comună nu poate acoperi toate nevoile comunității. Confruntați cu insuficiența ori slaba calitate a serviciilor medicale oferite într-o astfel de situație, unii localnici sunt nevoiți ca, în cazul în care au probleme de sănătate, să se deplaseze la mari distanțe pentru a beneficia de asistență medicală primară. Este o situație de neacceptat, mai ales în mediul rural, unde cei mai mulți dintre asigurați au o vârstă înaintată și resurse financiare reduse. 

În acest context, agravat de problemele sanitare provocate de pandemia COVID-19, autoritățile locale se lovesc și de rigiditatea legislativă, în încercarea de a asigura cetățenilor politici publice pentru respectarea dreptului la sănătate, prin accesul nelimitat la asistență medicală preventivă și la îngrijire de specialitate. Articolul 75 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății arată că un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet, iar cabinetele de acest tip pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru într-o altă unitate administrativ-teritorială, dar numai acolo unde nu funcționează un alt cabinet de medicină de familie.

Or, sunt situații în care numărul de potențiali asigurați dintr-o localitate nu este suficient de mare ca să justifice deschiderea mai multor cabinete ale medicilor de familie, însă e îndeajuns pentru a înființa un sediu secundar. Din acest motiv, consider că se impune eliminarea condiționării din actuala reglementare și adaptarea legislației la nevoile comunităților locale, prin crearea unei soluții care să încurajeze medicii de familie să deschidă puncte secundare de lucru și în alte localități în care există un astfel de cabinet. Acest lucru se poate face dacă autoritățile locale îl consideră oportun din punct de vedere al interesului social local. 

Alături de alți colegi, deputați PNL, printre care Ioan Cupşa, Maria-Gabriela Horga, Kiss János, Florin-Claudiu Roman și Ştefan-Bucur Stoica am inițiat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care vine cu o soluție la situația mai sus expusă. Am propus modificarea alineatului (2) al articolului 75 din legea menționată, astfel:

Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru în alte unități administrativ-teritoriale, dacă solicitantul asigură un program fracționat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. Înființarea unui punct secundar de lucru într-o unitate administrativ-teritorială se realizează în conformitate cu prevederile legale și cu acordul autorităților administrației publice locale.”

De asemenea, autorităților locale li se permite ca, în conformitate cu dispozițiile legale, să acorde facilități și stimulente în vederea înființării și funcționării punctului secundar de lucru al cabinetului medical de familie. Drepturile și obligațiile administrației locale și ale medicului de familie ce deschide sediul secundar pot fi stipulate în cadrul unui contract civil. 

Modificarea legislativă pe care am propus-o reprezintă o soluție imediată pentru rezolvarea problemelor privind limitarea accesului cetățenilor la asistența medicală primară, situație care afectează negativ calitatea vieții în multe dintre localitățile din România. 

Dacă vrei să citești mai multe detalii despre procesul legislativ al acestei propuneri, te invit să accesezi acest link http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19746 

Sunt deschis sugestiilor și propunerilor pe acest proiect. Dacă ai o altă perspectivă asupra îmbunătățirii accesului cetățenilor la asistența medicală primară în mediul rural, te invit să scrii mai jos, în comentarii, părerea ta sau să îmi trimiți un mesaj folosind formularul de contact.


sursă foto: Sozavisimost from Pixabay 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This field is required.

This field is required.