Luna octombrie a fost marcată de deschiderea unui nou an academic și de activitățile desfășurate în cadrul Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților.

Astfel, am participat, pe 1 octombrie, la Universitatea din Oradea, festivitatea care a marcat debutul unui nou an de învățământ, ocazie cu care le-am transmis studenților să nu uite că poziția pe care o vor avea în viață depinde de ceea ce vor face în plus față de ceea ce li se cere.

În Comisia de Învățământ am dezbătut și am votat avize pentru mai multe proiecte legislative din domeniul Educației și nu numai.

Pe pagina personală de internet, precum și pe contul meu de Facebook am făcut o analiză asupra rolului educației într-o aparentă eră a inteligenței artificiale.

Informații despre toate acestea sunt disponibile atât pe site-ul caus.ro, cât și pagina de Facebook CausVasilePNL.

OPINII

Ce este educația și ce rol are astăzi, în aparenta eră a inteligenței artificiale

Inteligența artificială are potențialul de a ne ușura anumite sarcini intelectuale. Însă, așa cum îi spune și numele, ea este…artificială, adică este creată de noi, oamenii, și este pe atât de bună pe cât sunt de corecte informațiile cu care o alimentăm.

Or, cum pot ele să fie corecte în lipsa educației? Cum putem să adresăm unei inteligențe artificiale întrebările adecvate? Cum putem să-i verificăm și să-i trecem prin filtrul personal răspunsurile, în lipsa unei educații adecvate? Și, mai ales, cum putem să ne asigurăm că nu suntem induși în eroare de entități care utilizează inteligența artificială pentru a crea conținut fals și nu doar atât, ci profund nociv?

Textul integral este disponibil pe pagina de Facebook Căuș Vasile Aurel –https://www.facebook.com/CausVasilePNL

ACTIVITATE PARLAMENTARĂ

Avize favorabile pentru proiecte discutate în Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților

În cadrul ședințelor din luna octombrie ale Comisiei pentru învățământ din cadrul Camerei Deputaților au fost date aviz favorabile pentru mai multe acte normative.

Unul dintre acestea prevede ca elevii și studenții instițutiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne – ordine publică și securitate națională, precum și de informații, atunci când nu beneficiază de alimente, să primească, în locul acestora, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrana la care au dreptul.

Un alt proiect avizat favorabil se referă la acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Aviz pozitiv a primit și propunerea care vizează extinderea ariei posibililor beneficiari ai finanțărilor nerambursabile, prin includerea elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat. În calitate de solicitanți ai finanțării, elevii respectivi ar trebui să poată beneficia de burse de studii, burse de creație, stagii de formare, granturi de călătorie, inclusiv rezidențe artistice.

În schimb, Comisia a dat raport de respingere propunerii legislative pentru desființarea Academiei Oamenilor de Știință din România.

Detalii despre ședințele Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților aveți AICI. 

INFORMAȚII DIN TERITORIU

Deschiderea anului universitar 2024-2025

Pe 1 octombrie, sala polivalentă a Universității din Oradea a fost mai plină ca niciodată la ceremonia deschiderii anului academic 2024-2025.

Cu această ocazie le-am transmis tinerilor că este momentul să își construiască viitorul: „Învățați pentru a deveni mai buni, astfel încât societatea să aibă nevoie de voi. Nu uitați că poziția de care vă veți bucura în viață depinde de ceea ce veți face în plus față de ce vi se cere.” Textul integral și înregistrarea video, aici. 

Palatul Adorján II și-a dezvăluit noua fațadă

Încă o clădire din patrimoniul arhitectural al municipiului Oradea a fost reabilitată. Este vorba despre Palatul Adorján II, ale cărui lucrări de reabilitare sunt finanțate de Primăria Oradea, prin programul multianual ce vizează restaurarea fațadelor din centrul istoric. Valoarea lucrărilor este de 2,8 milioane lei.

Prin același program al municipalității orădene au fost refăcute și fațadele Palatului Adorján I, aflat în apropiere. Ambele clădiri au fost realizate de arhitecții Komor Marcell și Jakab Dezső.

 

Ai întrebări sau vrei să propui o inițiativă legislativă?

SCRIE-MI!