Să nu uităm niciodată că somnul rațiunii naște monștri!
Somnul rațiunii naște monștri. Așa se intitulează una dintre extraordinarele creații ale cunoscutului pictor spaniol Francisco de Goya. Însă, din păcate, nu cu mult timp în urmă (suficient de puțin încât supraviețuitori ai acelor vremuri să se afle și acum printre noi, tezaure vii de memorie într-o lume din ce în ce mai nepăsătoare) rațiunea a adormit nu doar pe pânză, ci și în viața reală. Chiar aici, în Europa, de altfel. Și nu doar rațiunea unor conducători a adormit, ci rațiunea a milioane de oameni care, cel puțin inițial, i-au susținut. În special pe naziști (care au ajuns la putere câștigând alegeri democratice din Germania), dar și pe comuniști. Iar din păcate unii îi mai susțin și astăzi.
Pentru ca asta comemorăm în această zi – pe victimele regimurilor criminale nazist și comunist. De ce comemorăm în aceeași zi victimele unor regimuri între care, din punct de vedere doctrinar, există numeroase diferențe? Poate pentru că, la urma urmei, nu contează practic deloc de ce ucizi, atâta timp cât ucizi (desigur, fără a te afla în legitimă apărare). Pentru că nu contează cum își justifică criminalii crimele. Pentru că nu contează cum justifică un anumit grup monopolul puterii și folosirii forței, atâta timp cât le exercită abuziv. Ceea ce contează este că, dincolo de justificări nefondate, ambele regimuri au pretins a reprezenta unul sau mai multe grupuri politice sau sociale care și-au arogat dreptul de a decide ce alte grupuri politico-sociale pot să trăiască alături de ele și ce grupuri trebuie exterminate. În temeiul a ce? În temeiul propriei beții de putere!
Și, desigur, în temeiul frustrărilor cărora le-au dat glas. Pentru că astfel de ideologii criminale nu se bazează pe rațiune, ci pe emoții. Aceleași emoții care au stat și în spatele curentului legionar – un curent care nu a produs nici măcar un rudiment de idei economice, de exemplu, ci doar emoții, însă de ambele sensuri. Ură pe de o parte, extaz mistic prost înțeles de alta. Căci de la ura împotriva Ocultei, evreilor, conspirațiilor mondiale (ah, cât de actual sună) la „Să faci, Căpitane, o țară ca Soarele sfânt de pe cer” nu e decât un singur pas. Iar de aici la „România viitor de AUR are”, doar un salt. Un salt peste timp. Însă un salt pe care încă avem timp să nu îl facem, sub condiția să nu ne lăsăm rațiunea să adoarmă!
Deputat PNL
Căuș Vasile-Aurel