Siguranța pe care o dă implicarea Alianței în menținerea securității la nivel mondial
Am avut ocazia să particip la întâlniri organizate de reprezentanții delegației României cu ofițeri care se află la sediul SHAPE – Supreme Headquarters Allied Powers Europe, comandamentul tactic al NATO. Spre deosebire de cartierul general, unde deciziile au mai degrabă un caracter politic și unde se adoptă strategiile generale ale activității Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa este un centru de comandă unde se dezvoltă toate planurile de acțiune ale NATO pentru activitățile curente și reacțiile la amenințări actuale, cum este, în această perioadă, criza ucraineană.
sursă fotografii: https://www.facebook.com/SHAPE
Situat în Casteau, lângă Mons, în Belgia, SHAPE este și Statul Major al Comandamentului Aliat pentru Operații (ACO), unul din cele două comandamente strategice ale NATO. În responsabilitatea comandamentului tactic al Alianței Nord-Atlantice se află și crearea unor planuri pentru viitor, inclusiv pe o perioadă de 10 ori chiar 20 de ani, cu rolul de a contribui la menținerea păcii, securității și integrității teritoriale a țărilor membre NATO în aria sa de responsabilitate.
Respect pentru ofițerii români din partea partenerilor din NATO
Am putut constata, cu bucurie și mândrie, că și în cadrul SHAPE ofițerii României se bucură de respect din partea tuturor colegilor. Unii dintre ei dețin funcții importante în această structură militară de apărare, așa cum la nivel general țara noastră este reprezentată până la nivelul funcției de Secretar General Adjunct, prin domnul Mircea Geoană.
Pe lângă elemente de ordin tehnic, ceea ce m-a impresionat a fost unitatea de care dau dovadă toți cei care se află în această zonă. Până la urmă se vede clar nivelul ridicat de disciplină care caracterizează tot ce se întâmplă în cadrul SHAPE. Unitatea, apropierea, sentimentul de echipă de care dau dovadă ofițerii din cadrul comandamentul tactic al NATO poate constitui un exemplu pentru întreaga comunitate. Și, de ce nu, consider că poate constitui un exemplu și pentru clasa politică din România.
În cadrul vizitei pe care am făcut-o la NATO am dobândit și un intens și liniștitor sentiment de siguranță. L-am simțit în urma întrevederilor cu diferiții reprezentanți ai statelor membre ai alianței la care am observat implicarea în strategia și în dorința Organizației Tratatului Atlanticului de Nord de a menține securitatea la nivel mondial